Consiliul general al CNSM a aprobat Decizia CNSM nr.D/2/2024 privind intenția de conformare a CNSM cu prevederile Ghidului Autorității Bancare Europene EBA/GL/2023/10 de modificare a Ghidului EBA/GL/2020/14 privind detalierea și publicarea indicatorilor de importanță sistemică. Astfel, Consiliul general a aprobat intenția de conformare a CNSM cu Ghidul Autorității Bancare Europene EBA/GL/2023/10 de modificare a Ghidului EBA/GL/2020/14 privind detalierea și publicarea indicatorilor de importanță sistemică, prin preluarea acestuia în practicile CNSM, de la data la care va exista o instituție relevantă (instituție de tip G-SII) în cadrul jurisdicției sale, în aplicarea prevederilor art. 15 – 20 din Regulamentul CNSM nr. 2/2017 privind metodologia și procedura utilizate pentru stabilirea amortizoarelor de capital și sfera de aplicare a acestor instrumente, cu modificările și completările ulterioare.
Ghidul EBA/GL/2023/10 de modificare a Ghidului EBA/GL/2020/14 privind detalierea și publicarea indicatorilor de importanță sistemică conține orientări emise în temeiul articolului 16 din Regulamentul (UE) nr.1093/2010 al Parlamentului European și al Consiliului din 24 noiembrie 2010 de instituire a Autorității europene de supraveghere (Autoritatea bancară europeană). Ghidul EBA/GL/2023/10 modifică prevederile pct.9, pct.10, pct.10a, pct.11, pct.12, pct.14 și Anexa privind indicatorii de importanță sistemică din Ghidul EBA/GL/2020/14.
Ghidul EBA/GL/2020/14 detaliază: (i) indicatorii utilizați pentru identificarea instituțiilor globale de importanță sistemică (G-SII), astfel cum sunt prevăzuți în Regulamentul delegat (UE) nr. 1222/2014 de completare a Directivei 2013/36/UE a Parlamentului European și a Consiliului în ceea ce privește standardele tehnice de reglementare pentru precizarea metodologiei pentru identificarea instituțiilor globale de importanță sistemică și pentru definirea de subcategorii ale instituțiilor globale de importanță sistemică și (ii) modul de raportare a datelor subiacente (indicatori, date auxiliare și elemente memorandum) și de publicare anuală a valorilor rezultate ale indicatorilor utilizați pentru identificarea G-SII.
Conform prevederilor secțiunii 3 – Punere în aplicare, pct. 9 din Ghidul EBA/GL/2023/10, acest ghid este aplicabil începând cu data de 20 mai 2024. La data menționată, Ghidul ABE din 29 septembrie 2022 (EBA/GL/2022/12) de modificare a Ghidului privind specificarea și publicarea indicatorilor de importanță sistemică se abrogă și se înlocuiește cu Ghidul EBA/GL/2023/10 de modificare a Ghidului EBA/GL/2020/14 privind detalierea și publicarea indicatorilor de importanță sistemică.
Ghidul Autorității Bancare Europene EBA/GL/2023/10 se adresează autorităților naționale competente definite la art.4 alin.2 pct. (i) din Regulamentul UE nr.1093/2010 și instituțiilor financiare cărora li se aplică prevederile Ghidului EBA/GL/2020/14. De asemenea, autoritățile naționale desemnate menționate la art.131 alin.(1) din Directiva 2013/36/UE, altele decât autoritățile competente, sunt încurajate să aplice acest ghid. La nivel național, Comitetul Național pentru Supravegherea Macroprudențială (CNSM) acţionează în calitate de autoritate desemnată, în sensul dispoziţiilor cuprinse în secţiunile I şi II, cap. 4, titlul VII din Directiva 2013/36/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 cu privire la accesul la activitatea instituţiilor de credit şi supravegherea prudenţială a instituţiilor de credit şi a firmelor de investiţii, de modificare a Directivei 2002/87/CE şi de abrogare a Directivelor 2006/48/CE şi 2006/49/CE. În conformitate cu prevederile art.15 – 20 din Regulamentul CNSM nr.2/2017 privind metodologia și procedura utilizate pentru stabilirea amortizoarelor de capital și sfera de aplicare a acestor instrumente, cu modificările și completările ulterioare, CNSM are atribuţii în ceea ce privește identificarea și raportarea instituțiilor de tip G-SII. De asemenea, în conformitate cu prevederile art.3 alin.(8) din Legea nr.12/2017 privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional, în scopul exercitării atribuțiilor sale, Comitetul Naţional pentru Supravegherea Macroprudenţială asigură cooperarea şi schimbul de informaţii cu Autoritatea Bancară Europeană.
Până în prezent, în sectorul bancar românesc nu au fost identificate instituții de importanță sistemică globală (G-SII), ca urmare a dimensiunii relativ reduse a instituțiilor care activează pe piața bancară națională. Pragul de la care o entitate poate fi clasificată în categoria G-SII, astfel cum este stabilit la pct.6 din Ghidul EBA/GL/2020/14, este de 200 miliarde de euro, pe bază consolidată sau individuală, aplicabil indicatorului de măsurare a expunerii utilizat pentru calcularea efectului de levier.
Decizia CNSM nr.D/2/2024 privind intenția de conformare a CNSM cu prevederile Ghidului Autorității Bancare Europene EBA/GL/2023/10 de modificare a Ghidului EBA/GL/2020/14 privind detalierea și publicarea indicatorilor de importanță sistemică completează cadrul de reglementare naţional reprezentat de Recomandarea CNSM nr. R/3/2024 privind conformarea cu prevederile Ghidului EBA/GL/2023/10 de modificare a Ghidului EBA/GL/2020/14 privind detalierea și publicarea indicatorilor de importanță sistemică (link către Recomandarea CNSM nr.R/3/2024 – versiunea în lb.română de pe website-ul CNSM, secţiunea Politică macroprudenţială/ Lista recomandărilor/ 2024), prin care se recomandă Băncii Naționale a României și Autorității de Supraveghere Financiară, în calitate de autorități de supraveghere sectoriale, să se conformeze cu prevederile Ghidului EBA/GL/2023/10 de modificare a Ghidului EBA/GL/2020/14 privind detalierea și publicarea indicatorilor de importanță sistemică de la data la care vor exista instituții relevante (instituții de tip G-SII) în cadrul jurisdicției lor și să asigure opozabilitatea prevederilor acestuia față de instituțiile vizate.
Ghidul Autorității Bancare Europene EBA/GL/2023/10 de modificare a Ghidului EBA/GL/2020/14 privind detalierea și publicarea indicatorilor de importanță sistemică